Crochete de soia cu legume

Prezentat de Teo's Kitchen

Crochetele de soia, foarte asemănătoare ca mod de preparare cu chifteluțele clasice, este ideală soia granule de la Inedit, care, o data hidratata, se cmportă extact ca și carnea tocată și poate fi folosită nu numai la crochete, ci și la sosuri sau umpluturi, exact ca și orice fel de carne tocată.

Ingrediente pentru 8 crochete:
  • 1 cartof mare
  • ½ ceapă albă tocată foarte fin
  • 1 morcov
  • o cană mix de legume mexicane (din conservă)
  • 2 ouă
  • 100g pesmet
  • 50g parmesan proaspăt răzuit
  • o jumătate de legătură de pătrunjel
  • câteva fire de cimbru proaspăt
  • o cană texturat de soia granule de la Inedit
  • sare, piper, praf de usturoi
  • 2-3 linguri de ulei pentru prăjit

Mai întâi ne ocupăm de soia granule, pe care o lăsăm la hidratat 20 de minute în apă fierbinte, în care am pus puțină sare. Fierbem cartoful până furculița intră foarte ușor în el, apoi îl dăm pe răzătoare, adăugăm ouăle, pesmetul, condimentăm cu sare, piper, praf de usturoi și amestecăm bine. Adăugăm morcovul dat pe răzătoare, pătrunjelul și cimbrul tocate mărunt, ceapă, legumele mexicane și parmesanul, amestecăm din nou.

După ce a stat 20 de minute la hidratat, soia trebuie scursă bine într-o sită, apoi strânsă într-un tifon sau apăsată foarte bine cu lingură, pentru a elimină toată apa. Adăugăm și soia în amestecul pregătit. Potrivim de sare și piper. Încingem bine tigaia grill, apoi punem uleiul, îl lăsăm și pe el să se încingă foarte bine, apoi punem crochetele de soia, pe care le modelăm la fel că pe burgeri. Le prăjim 2-3 minute pe o parte, apoi le întoarcem și repetăm procesul de câteva ori, ca să fim siguri că sunt frumos rumenite pe ambele părți și că sunt bine făcute la interior.

Puteți garnisi crochetele cu orice de la sos Ranch, la cartofi prăjiți și până la banalul ketchup și câteva felii de baghetă. Sunt foarte bune și reci dar și calde și sunt perfecte de luat cu voi la orice picnic.